Pata 2.0 la final. Ce am făcut

Semnarea contractelor de închiriere/ Foto George Maier

În cadrul proiectului „Intervenții integrate replicabile pentru locuire incluzivă și combaterea marginalizării în Zona Metropolitană Cluj”, prescurtat informal Pata 2, derulat între 2020 și 2024 au fost obținute următoarele rezultate majore:

Au fost achiziționate, în total, 75 de apartamente, dintre care 73 cu destinația de locuință socială și două cu destinația de locuință de necesitate.

În aceste apartamente s-au mutat cca 300 de persoane.

S-a lucrat individual cu 93 de elevi în vederea prevenirii abandonului școlar

ZMC a oferit mentorat, orientare și meditații pentru peste 30 de elevi

UBB a organizat peste 230 de activități de educație nonformală

S-a achiziționat și distribuit încălțăminte și îmbrăcăminte pentru aproape 100 de elevi

876 de elevi și 63 de cadre didactice, de la zece școli din zona metropolitană, au beneficiat de sesiuni de dezvoltare socio-emoțională (combaterea bullyingului, coeziune socială și combaterea discriminării).

Au fost oferite analize și consultații medicale pentru mai mult de 250 de persoane

DASM a livrat peste 60 de trusouri pentru nou-născuți, fiecare în valoare de 2300 de lei.

Au fost concepute metodologii de intervenție, dintre care o metodologie de relocare, replicabilă și scalabilă, elaborată de UBB.

Pentru 1.550 de persoane aflate în risc de sărăcie și excludere socială a fost facilitată incluziunea socială.

În timpul lockdownului, au fost achiziționate din proiect 3.350 de pachete gratuite cu hrană, pentru comunitatea de la Pata-Rât.

În martie 2023, pe fondul persistenței unor temperaturi scăzute, fiecare familie din zona marginalizată a primit 120 kg de lemn de foc pentru încălzire.

În aprilie 2024, fiecare familie din zona marginalizată (350) a primit un pachet de alimente, în valoare totală de aproximativ 250 de lei.

O retrospectivă detaliată a celor mai importante momente din proiect puteți citi urmând linkul de mai jos, către un newsletter transmis în cadrul proiectului.

Pata 2.0. Newsletter #7 by Zona Metropolitană Cluj

Read on Substack